Peste cel mult 3 luni șoferii ar trebui să poată accesa pe site-ul Poliției Române istoricul propriu al sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice, conform unui proiect de lege promulgat azi de președintele Iohannis. Proiectul prevede că în termen de 90 zile de la publicarea proiectului în Monitorul Oficial, care coincide de obicei cu data promulgării, Poliția Română creează pe site-ul propriu o pagină specială privind istoricul sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice accesibilă conducătorilor auto.
În cel mult 4 luni șoferii ar trebui să poată accesa pe site-ul Poliției Române istoricul propriu al sancțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice, a stabilit astăzi Parlamentul, prin votul final al Camerei Deputaților asupra unui proiect de lege. Deputații grăbesc astfel termenul stabilit cu o zi în urmă de Senat, care a adoptat un proiect legislativ susținut de toate partidele și care dă acest drept conducătorilor auto începând cu 30 septembrie 2023, dată până la care Poliția Rutieră ar trebui să implementeze aplicația specifică.
Șoferii vor avea de anul viitor dreptul de a vizualiza în aplicația specifică a Poliției Rutiere propriul istoric al sancțiunilor privind regimul circulației pe drumurile publice, respectiv eventuale amenzi sau puncte de penalizare primite, și vor putea descărca online un certificat în acest sens, conform unui proiect legislativ susținut de parlamentari de la mai multe partide și adoptat acum de Senat.
Peste 50 de milioane de utilizatori ai KakaoTalk, cea mai utilizată aplicație de mesagerie online din Coreea de Sud, nu au mai putut să acceseze acest serviciu digital din cauza unui incendiu care a afectat un centru de date, un incident care l-a determinat pe președintele țării asiatice să solicite duminică deschiderea unei anchete.
Șoferii vor avea dreptul de a vizualiza în aplicația specifică a Poliției Rutiere propriul istoric al sancțiunilor privind regimul circulației pe drumurile publice, respectiv eventuale amenzi sau puncte de penalizare primite, și vor putea descărca online un ceritificat în acest sens, prevede un proiect legislativ susținut de parlamentari de la mai multe partide.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, totodată cu cele mai mici costuri de producție, având cea mai avantajoasă ofertă de furnizare pentru gospodăriile populației de pe piață și care și-a lansat în ianuarie, nu fără probleme, mult-așteptata platformă online de contractare pentru clienții casnici, vrând totodată să preia până la 3 furnizori de electricitate, se pregătește să-și schimbe aplicația informatică de management al contractelor de furnizare încheiate cu consumatorii finali și al facturării acestora.
După ani buni în care companiile și clienții serviciilor de taxi sau de ridesharing, precum Uber sau Taxify, folosesc aplicații mobile pentru a desfășura sau utiliza aceste servicii, Guvernul s-a gândit în cele din urmă să le și legalizeze. Executivul vrea să legalizeze deocamdată rapid, prin ordonanță de urgență, doar aplicațiile, după ce anul trecut Primăria Capitalei a decis că în București serviciile de dispecerat vor fi obligatorii pentru toate firmele de taxi și vor fi autorizate de primărie. Între timp, pentru serviciile de tip ridesharing există un proiect de lege depus la Parlament de reprezentanții majorității de guvernământ.
Ministerul Comunicațiilor se inspiră de la proiectul GovItHub, inițiat de Guvenrul Cioloș, și se afșă în curs de recrutare a unor specialiști IT voluntari care să dezvolte aplicații open source pentru administrație, utile publicului. Același lucru l-au făcut anul trecut tineri voluntari din IT, dar care au refuzat la începutul anului să continue colaborarea cu noul cabinet guvernamental.
Prezența actualizată a alegătorilor la secțiile de vot, duminică, pentru alegerile parlamentare poate fi urmărită online, atât în cazul românilor din țară, cât și a celor din diaspora. Pentru cei din urmă există și o aplicație de mobil cu informații despre alegeri.
O aplicație online va permite oricărei persoane sau firme care vrea să cumpere un autovehicul second hand să afle întreg istoricul real al mașinii chiar și de pe telefonul mobil. Platforma online, în lucru în interiorul Guvernului, va permite identificarea kilometrajului real, a numărului de proprietari anteriori și a accidentelor în care a fost implicat automobilul.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va avea o aplicație pe telefon care va fi gata probabil într-o lună și care va răspunde la 10-15 întrebări, a declarat președintele instituției, Dragoș Doroș, în cadrul unei conferințe Deloitte.
Poșta Română a lansat o aplicație mobilă pentru platformele Android și iOS care va permite clienților verificarea statusului trimiterilor poștale înregistrate cu Track&Trace și calcularea tarifelor pentru serviciile poștale, a anunțat compania.
Guvernul invită, după o întârziere de peste patru luni, solicitanții de fonduri europene să testeze în prima parte a lunii martie sistemul online de depunere a proiectelor pentru exercițiul financiar 2014-2020. Invitația vine după ce premierul Cioloș a cerut urgentarea deschiderii acestei acestei platforme online.
Proprietarii din România ai mărcilor Volkswagen și Volkswagen Autovehicule Comerciale pot verifica dacă mașina pe care o dețin se află în categoria celor echipate cu motoare diesel trucate, potrivit anunțului postat de Volkswagen România pe propria pagină de Internet.